În ediția ziarului Tribuna Sibiului din data de 29 octombrie 1980, pagina 3 este dedicată comunei Poiana Sibiului având și un titlu generos câștigat în timp “Poiana Sibiului , prosperitatea la a ea acasă sau respectul pentru etalonul faptelor “.
Întreaga pagină merită lecturată dar pentru azi mi-a atras atenția articolul în care este intervievat vicepreședintele Consiliului Popular Poiana Sibiului, ION OPREAN ( Dizălu’ ). Acesta prezintă reporterului o serie de realizări și totodată intențiile pentru viitoare investiții în dezvoltarea infrastructurii. De apreciat implicarea și rezultatele remarcabile, până la acest articol nu am știut că defapt primi și singurii metri , în total 180 metrii ( tronson de la părintele Bâja până la clădire spații comerciale), de canalizare în comuna Poiana Sibiului au fost realizați în anul când m-am născut , 1980. Descoperirea articolului din 1980 , coincide cu lucrări de modernizare rețea de apă și înființare sistem de canalizare în comuna noastră, în prezent lucrări care se desfășoară exact pe tronsonul mai sus amintit. Lucrările au început în anul 2024 și au un procent de execuție de aproximativ 35%, felicit în special echipele care lucrează pe tronsonul de drum județean iar cetățenilor din zonă și nu numai lor, le cer scuze pentru deranj și disconfort.





