Primăria Poiana Sibiului

Cadrul natural

POPULAŢIA

Populaţia stabilă a comunei Poiana Sibiului, numără 2.894 de persoane şi 1.269 locuinţe.

Populaţia este repartizată pe activităţi de economie naţională astfel:

  • agricultură  şi creşterea animalelor: 2788
  • comerţ: 22
  • administraţie publică: 8
  • învăţământ: 30
  • sănătate şi asistenţă socială: 39
  • alte activităţi şi servicii : 38

Compoziţia populaţiei pe religii se reprezintă astfel:

  • Ortodocşi : 2.784 locuitori
  • Baptişti : 110 locuitori

FLORA

În zona depresionară şi în lungul văilor întâlnim arbori, ca: mesteceni, fagi, salcia, carpen, plopul, arinul, paltin, gorun şi frasin. Tot aici sunt prezenţi arbuşti ca: măceşul, porumbarul, păducelul, alunul, murarul, cornul, scoruşul precum şi plantele ierboase: pipirigul, rogozul şi fâneţele de luncă.

În varietate mare în zona deluroasă cresc pomi fructiferi şi fructele de pădure: alune, zmeură, mure, coacăze, fragi.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Reţeua de pâraie de pe hotarul localităţii Poiana Sibiului aparţin pârâului Secaş şi Pârâului Negru, afluent al Cibinului.

Marginea nordică a localităţii este drenată de Secaş, tributary Mureşului, ca affluent al râului Sebeş şi care primeşte câţiva afluenţi mici, dintre care mai importanţi sunt Pârâul Rodului, cu o lungime de 9 km şi o suprafaţă de 23 kmp a cărui izvoare sunt la vest de localitatea Rod, unit cu Valea Radei lungă de 7 km şi cu suprafaţa bazinului hidrografic de 10 kmp. Valea Radei şi cei doi afluenţi care formează Valea Arinii şi Valea Vlaşinului taie vatra localităţii.

Pe hotarul sudic curge Pârâul Negru lung de 26 km, care se varsă în Cibin. De pe hotarul localităţi primeşte numeroase pâraie mici : Cloţilor, Luncuţa, Stăuini, Buciumaş.

DEZVOLTARE ECONOMICĂ

Resursele naturale – pădurile şi păşunile reprezintă 70% din suprafaţa comunei şi sunt date în administrare Ocolului Silvic Valea Cibinului Sălişte. 

Solurile – plaiurile etajului montan inferior, cu întinse pajişti pentru cosit şi păşunat

beneficiază de soluri brune montane de pădure tipice sau podzolice, favorabile vegetaţiei ierbii, precum şi culturilor. În zona terenurilor agricole ( Curechi ) se găsesc soluri brune tipice şi argilice pe care se cultivă cereale şi legume şi cresc pomi.

Suprafaţa agricolă:

  • arabil : 23 ha
  • fâneţe : 546 ha
  • păşuni: 872,79 ha
  • păduri: 808 ha